Nopti albe.




Inainte sa invat sa-i mint pe altii , am deprins mestesugul de-a ma minti pe mine.Cele mai bune scuze le crosetez nu ca sa fiu iertata de cei din jur, ci pentru a ma absolvi de vini in propriii-mi ochi.Cele mai temeinic construite pledoarii ale apararii le-am auzit nu in salile tribunalelor mele , ci in gandul meu insomniac , razvratit , chinuit de nesomn.La capatul unei nopti albe , ne trezim mereu impovarati nu de neodihna trupului, ci de interogatiile care ne-au asaltat intr-un ragaz , in care, neavand altceva mai urgent de facut , am fost nevoiti sa ne intoarcem la adevarurile noastre.Si , daca, luati cu grijile vietii si prea ocupati sa ne pastram directia alergaturii, in timpul zilei nu avem timp sa ne cautam sensul vietii , cand se face noapte, iar somnul nu are mila de noi, ne pomenim bantuiti de intrebarile esentiale.Asteptam sa treaca viata sau trepidam asteptand nerabdatori sa vina peste noi cu splendorile ei?Avem viata pe care o visam pentru 16 ani , cand visurile ne sunt indraznete si pure?
Dintr-un reflex firesc, de aparare, ne-am invatat ca , pe timp de zi, daca asemenea intrebari ne ies in cale, nascute din conversatiile cu altii , sa dam raspunsurile cele mai potrivite.Sa spunem, cu un zambet pe care l-am studiat in oglinda, cat de spre bine ne merge destinul.Sa incercam sa-l privim pe celalalt cu siguranta omului care n-a dat niciodata rateuri.Dar in noptile profunde, in noptile in care lumina lunii ne strapunge mastile, ne pomenim goi , singuri, in fata unor raspunsuri greu de indurat.Si nu adormim decat spre dimineata , abia dupa ce ne-am inventat scuze noi , minciuni proaspete , cantece de adormit propria constiinta.Si ne trezim tarziu , mahmuri de tristete , resemnati si ganditori.La capatul unei nopti de nesomn si intrebari otravite , concentratia de interogatii crude si de raspunsuri mincinoase din sange depaseste cota admisa de legile firii.




Comentarii

Zor de Zi a spus…
foarte reuşit postul ăsta!
Andra-Irina Vasile a spus…
postarea asta atinge pe oricine!!! "cantece de adormit propria constiinta"- f buna ideea

Postări populare