Da,cu siguranta.
Calatoresc zilnic prin mintea mea si ma omor sa ma inteleg,ma chinui sa-mi descopar niste intunecimi adanci.Nu stiu ce ma face sa sper ,sa adulmec,sa rasuflu,sa visez si sa tresar atat,cand tu esti un simplu tu,dar care se strecoara prin hainele mele.Inchid ochii si stau minute in sir sa-mi regasesc imaginile,stau ore in sir sa reusesc sa-mi spun secretele..mie insumi.Increderea acordata nu a facut nimic altceva decat sa spulbere totul,caci acel mult din tot putinul meu m-a facut,uimitor sa-mi golesc zambetele.Minunatul meu gand care mereu ma facea sa zambesc si cu care ma alimentam din greu,acum ce e? In niciun caz nu mai e un gand,acum e doar suspinul acela cand vrei sa spui ceva si nimic nu te mai lasa.Am insemnat ceva,dar acum nisipul ne-a incurcat vietile si totusi mie nu mi-a intrat nisip in ochi.Privirea mea e ratacita in multi ochi,de multe ori mi-o adun de pe strazi,strazi care poate sunt fara renume,dar cu mult inteles.Sarcasmul inimaginabil al ochilor tai ii face pe ai mei stiutori de simturile tale.Nimic nu ma surprinde mai mult decat vantul care e atat de puternic peste mine,peste tine,peste voi,cei care stiti un singur lucru:sa muriti de nerabdare.Si nimic nu e mai jenant decat sa stii cel mai bine ca ceea ce faci nu faci bine.Te uiti in ochii mei si imi zambesti prin ei ,dar un zambet de-al meu nu moare,nici macar atunci cand ,cu mila,te voi spulbera.Momentele cand eu,cu groaza ma astern placut peste plapuma mintii tale,tie iti va fi frig.Iar eu o sa fiu sufocata de atata speranta de mai mult,de atata falsitate,care mereu a fost conceputa din frumos.Putin cam prea mult am incercat sa ma dezbrac de aceste ganduri ascunse.Imi imaginez cum ar fi sa ne numaram incetul cu incetul miscarile pe care le facem atunci cand stam pe loc.
Comentarii