Oglinda iluziilor.


Sunt vorbe purtate de vanturi pe care eu nu le pricep,desi vesnic am calatorit pe aripile lor.Ma misc in spatiul tridimensional;lumea isi urmeaza cursul undeva,pe o alta felie,paralel cu mine.Ca si cum ,cu mainile in buzunare si aplecandu-ma putin inainte,ma uit si o vad prin vitrina unui magazin universal.
In spatiu tridimensional sunt clipe ciudate.Pe o zi ploioasa,dupa o curba mare,pe o sosea ,drumul larg se preface intr-o poteca si poteca intr-un drumeag cutreierat de salbaticiuni.O miscare a stergatoarelor de parbriz si drumeagul se preschimba intr-o padure virgina.O noua miscare a stergatoarelor si din nou imi apare ceva si mai indepartat in timp.Mari intinderi de gheata,de asta data.Pasesc printre ierburile sarace,infasurat in blanuri,cu parul incalcit si o sulita in mana,subtire si dur ca gheata,tot numai muschi si viclenie neinduratoare.Trec de intinderile cu gheata,mergand tot inapoi,pana in apa sarata adanca in care inot,si mi-au crescut branhii si solzi.Mai mult de atat nu vad,doar ca dincolo de plancton este cifra zero.Exista ipoteza unei drepte paralele,mereu aceeasi,pana la sfarsitul lumii;dar este posibil si un mod neeuclidian de a fi,unde liniile se intalnesc acolo,departe.Un punct de fuga.Stiu insa ca este mai mult decat o simpla iluzie.
Uneori e posibila intalnirea,o contopire a unei realitati cu alta.Un fel de blanda intrepatrundere.Nu incrucisari calculate ivite intr-o lume a preciziei,in uruitul rotilor de tren.Ci,pur si simplu..in ritmul respiratiei.Da,acesta este sunetul potrivit,poate si senzatia potrivita.Ca atunci cand respiri.
Si ma misc usor peste aceasta realitate,alaturi de''un cineva'',mereu cu forta,mereu cu putere,dar intotdeauna cu sentimentul ca ma ofer pe de-a intregul acelui cineva.Si cealalta realitate simte asta,raspunzandu-mi cu propria ei forta,oferindu-mi-se la randul ei.
Undeva,in mijlocul respiratiei,rasuna muzica si atunci incepe straniul dans in spirala,intr-un ritm al lui care-l imblanzeste pe omul-de-gheata cu sulita in mana si parul incalcit.Si incet-invartindu-se si rasucindu-se in tempo-ul lent,mereu in adagio-omul-de-gheata se prabuseste..din spatiul tridimensional in ''acel cineva'' iremediabil.
Intotdeauna a simtit pe inca cineva in ea.A simtit ca mai aude o voce inauntrul ei.Se simtea mai puternica si uneori,speciala pentru ca ea,cu toata singuratatea ei,nu era singura.Farama de iubire pe care o purta cu ea ii dadea cea mai mare incredere si o aducea la realitate.Dar de ce?Ea nu vroia realitate.Ea intotdeauna a ales romantismul,cel care o entuziasma chiar daca nimic nu se intampla.Se bucura si de un zambet imaginat,dar pentru ea nu conta.Isi facea impresii,traia din iluzii,dar sub niciun fel ea nu vroia sa fie realista.Nu accepta deloc sa gandeasca ca un om normal.
Auzea acum ritmul lent al cantecului ei preferat.Da,il auzea in ea.Iubea sentimentul de neliniste si stia sigur ca undeva,intre inima si stomac,isi facuse cuib o pasare care ii canta mai mereu,ii canta,.. si ea,ca o simpla iluzionista,numai cu asta isi traia viata.
Vocea ei ragusita spunea acum,incet ca urletul ii era doar un ras mai puternic.



luna amara rosu aprins

Asculta mai multe audio diverse

Comentarii

Andra-Irina Vasile a spus…
cred ca este cel mai bun post al tau!
genial! dezvaluie o parte din mine... din noi. stii... te iubec mult de tot!!!
elena a spus…
Auzea acum ritmul lent al cantecului ei preferat.Da,il auzea in ea.Iubea sentimentul de neliniste si stia sigur ca undeva,intre inima si stomac,isi facuse cuib o pasare care ii canta mai mereu,ii canta,.. si ea,ca o simpla iluzionista,numai cu asta isi traia viata.

chiar mi-a palcut!!! :X:X

Postări populare