O voce.


Ma hraneam in fiecare zi cu gandul ca ploaia imi spala trupul,ca picaturile de ploaie vor fi ca niste diamante pe pielea mea.O piele care ar prelua totul,pielea neteda si fragila,cu zgarieturile unui trandafir uitat in tine.O piele sugativa.O piele care soarbe totul.Ma mangaie iluzia oglinzii pe pielea mea,te vezi in mine,patrunzi si inima mea se scurge prin piele,caci multa fericire,numai santuri mi-a adus.Cu mirosul de iasomie,de portocale,de cirese,e ceva senzual care sterge,repede,orice idee de moarte,sunt in frumusete,impotriva mortii.Toate valurile astea de arome nestiute peste mine,toate legaturile astea.Nu ,nu ma scufunda.Mi-e rusine de tacerea mea,si cu toate astea,ma ascund.Dar in alta tacere.Culoarul ochilor mi se pare infinit,vad imagini peste imagini,prin retina altor ochi.Imi fac inventarul fobiilor mele,ma framant de a descoperi lucrurile care ma framanta.Nu exista niciun zid intre noi,sunt imediat in dorinta.Acum ma arunc,caci sunt agatata doar de o creanga,prea firava,pentru a-mi rezista.
Erau odata niste ochelari care permiteau sa vezi prin haine,eu insa vad prin piele.Sub chipul tau,sub zambetul tau sunt oasele maxilarelor care se muta dupa sentimentele tale.Muschiul inimii tale se chirceste acolo singur,ca si cum l-ar ploua.Se fereste.De ce nu ii place ploaia?
Sub palma ta,iti vad falangele incordandu-se si strecurandu-se prin porii unei iubiri.Sub ochii tai,sunt doua hauri care ma fixeaza.Sub pielea ta sunt niste cartilagii albe.

Traim intr-un vid.De ce avem limite?Suntem ca o musca ,care moare din cauza marii ei singuratati.Nu ca suntem singuri,doar ca suntem prea singuri prin noi,caci avem limite.Trupul nostru este conturat.Dar niciodata nu s-a stiut daca gandurile,dorintele sau frustrarile ne ofera limitele.Neantul nu exista,ramane mereu ceva din materie,ea se recicleaza,un trup nu dispare niciodata cu adevarat,din el ramane mereu o spuma.Iata ce ramane din existenta.o marunta carne vegetala,un clei marunt care se amesteca cu pamantul,care-l hraneste,care se hraneste cu el.

Si pielea ti-e ruda cu luna...

Comentarii

Blitzbrieg Bøp a spus…
Poate ca visele sunt bune la ceva, ne interiorizeaza, dar daca ne hranim prea mult cu miraje si fictiune, nu mai deepistam ce e adevarat sau nu. In vis pot sa-l vad, asa cum vreau eu sa fie, asa cum nu va fi niciodata, cu mine:::...
cristina a spus…
nu crezi ca existenta despre care vorbesti este prea complexa pt a lasa doar "o marunta carne vegetala"? stii ce va ramane? va ramane iubirea din toate cuvintele astea. e ca un parfum. "you can`t see it, but you can feel it..."

Postări populare