Clepsidra.

Pasi...

Susoteli...

Am vorbit despre cat de copii ramanem inauntrul nostru, chiar daca viata ne pricopseste cu obligatii de adult.I-am spus cat de tare ma doare, uneori, sa simt nemila varstelor ce trec peste mine.Mi-a marturisit ca nu stie sa se vindece de vini pe care nu si le mai poate lua inapoi.Si ne-am intrebat unde se duc si in ce se prefac adevarurile pe care nu le-am inteles...

Ironia splendida a destinului mi-a scos in cale nenumarate idei alambicate , de care nu mai puteam scapa si cu care imi petreceam majoritatea timpului, cu care ma imprietenisem si devenisem nedespartite, idei pe care doar eu le puteam intelege.Fantomele anilor risipiti ne bantuie fara mila fericirile care vin uneori prea tarziu ca sa le mai putem trai intregi, ferite de nelinisti.

Totul era incurcat .Cand umbla nauc pe strazi ca sa ma gaseasca in parfumul teilor, cand nu-si mai stia numele si semna cu initiala de la''teiubesc''...Si eu , mai apoi , ii construiam , in fraze sofisticate, o comparatie menita sa-i puna mintea pe ganduri, cu botul pe labe si cu dragostea pe viata si pe moarte.Puneam aceeasi intrebare de fiecare data:''de ce?''.De ce?

Mainile mele desenau acolade triste, ridicole , prin aer.Avem cu totii o minte suspicioasa.Da.

Si recunosc eu ca atunci cand prinzi prea multa viteza, ca pe sosea, trebuie sa franezi?

''Trebuie sa plec, pot sa te pup?''a intrebat.Si eu am zis ca nu, si el a zis ca da.Si el , apoi a spus pa.Si eu am spus da.