Clădim.

In apa seaca a sentimentelor iti inecai privirea
Si atunci,dar nu acum,acum dar nu atunci
Valul rosu de iubire te avanta intr-o furtuna
Si cum tu,un singuratic,vorbeai cu caracatita unui suflet fad
Doreai.
Dar ce doreai cand monstrul apei tale iti sufoca atat de usor trupul doar cu o atingere intepatoare?
N-ai stiut ce cautai.
Ai aflat unde cu greu vroiai sa-ti pastrezi inima.
Te-ai infrigurat si ai iesit din mare.
Furtuna,in spatele tau fiind,ti-a cladit un castel peste care nu puteai sa treci
Cu care nu puteai sa te joci
Nu puteai sa vrei
Nimic.
Chiar nimic din ceea ce faramele de nisip iti datorau.
Erai un simplu om,cu genele pe spate
Cu un singur gand,cu fulgere de noapte.
Plecai zambind spre gara indurerata,
Si iti vedeai doar pasul care te ducea
Acolo.
Iubeai,dar nu stiai,caci erai acoperit de mare
Vedeai dar nu simteai
Ca monstrul te musca.
Uimit de un deliciu pe care-l tot gustai
Ai fugarit o scoica,spre malul de-l visai.
Albul unei dimineti de-a ta te-a adus
Undeva,dar nu aici,
Peste poate,undeva.
Niste dinti
Cu zambet mare
Cand cu ochiul ti-au facut,
Ti-ai retras incet privirea
Si-ai plecat sa iei o gura
De iubire-adevarata,
De iubire infrigurata,
De iubire monstruoasa.


Si uite asa
E moale pielea ta ca de catifea,
Dar din pacate vine bine doar peste PIELEA MEA.