Nimeni nu stie de ce.

Ma minuneaza faptul ca interiorul nostru ne surprinde mereu cu lucruri la care nu ne asteptam niciodata,la care nu visam sau nu vrem sa ne gandim ca am putea face asta.
Viata este un intreg scenariu,un intreg amalgam de sentimente pe care ni le contractam in momentele cu o splendoare asuprita.
Nu suntem niciodata atenti la viata din jurul nostru,visam incontinuu si totodata filmam un alt univers,pe care il putem stapani.De ce nu traim prezentul niciodata,ci doar traim ca prin vis ,nu ne amintim nimic concret si ne tulburam sufletul cu mii de imagini nisipoase.De ce ne framantam viata si dorim din ce in ce mai mult cand noi nici macar nu stim sa apreciem prezentul,ci doar traim in visare eterna,cu care ne hranim pe noi si chiar pe cei de langa noi.
Evitam timpul,ne suprapunem gandurile si cerul gurii ingradeste constelatia sufletului nostru,stele care cad adanc pana in el.De ce suferim prin timp?Ca sa ni se para o infinitate?De ce nu apreciem cu adevarat ce e frumos si tu,cel din fata mea de ce nu stii sa plangi?Sa plangi cu tine insuti nu inseamna nimic altceva decat sa ai increderea necesara in tine ca nu vei ceda asa usor.Nu te lasa singur in lacul viu,nu stii sa inoti,nu stii sa-ti mentii rasuflarea,ca si cum sufletului tau i-ar trebui o supapa.Nu lasa dragostea sa plece fara lacrimi,macar atat iti lasa in urma.Nu zabovi la lucrurile cu care stii foarte bine ce sa faci,dar nu ai puterea necesara sa-ti hranesti realitatea.Dragostea este aici si,pentru o clipa-doua iti da impresia ca e a ta,ca poti face ce vrei cu ea,dar nu e asa.N-o stoarce de tot,caci broderia zambetelor tale lasa aerul sa intre prin porii unei iubiri de irosit.
Ai fost mereu dispus sa faci din oameni niste insecte care mananca pielea altora si care ingauresc inimi,facandu-le numai bune de atarnat in perete.Bataile inimii noastre mereu devin limbile unui ceas greu de controlat,greu de imaginat,greu de oprit.Tu,fiinta groaznica,ai dat tot ce ai avut mai bun cuiva care nu avea nevoie de ''cadourile tale'',te-ai lasat plutind in lacul viu,lacul unde ai invatat sa inoti,iar apoi te-ai scufundat si ai ramas uitata acolo undeva,unde totul se termina,caci tu nu ai stiut cat de adanca poate fi dragostea daca nu te ancorezi cum trebuie in ea.Tu doar ai zis ca vrei sa plutesti.Dar se pare ca ai plutit doar tu,nu si inima ta.Ai grija de ea,si asta nu inseamna numai sa zambesti atunci cand simti ca poti face orice.Ai grija de ea,in sensul ca n-o mai lasa sa-i creasca spini.Ingrijeste-o pana devii TU o vagauna greu de patruns,usor de admirat,greu de calatorit prin ea.
Arata-ti coltii in fata oamenilor cu care nu stii ce sa faci,pe care ii cunosti indeajuns incat sa nu le zici doar''salut''.
Nu deschide usa aceea acelui cineva care are impresia ca tu esti''non-stop''.TU ai ganduri care curg''non-stop'',dar gandeste-te ca,chiar daca uneori atunci cand tu gasesti o usa deschisa nu inseamna ca vei gasi pe cine vrei inauntru.
Treci strada.Poate gasesti acum un motiv pentru care nu mai e nevoie sa ocolesti totul ca sa ajungi la destinatie.FOC!FOC!FOC!