Niste pene.

Marile suferinte sunt monotone,fara pic de grandoarea cuvenita.Te intorci in tine atat de opac ca si inainte.Nu esti strabatut de nimic esential.Sangele il vezi curgand prin gandurile tale,simti cum inima iti ia foc,chiar daca mereu,mereu o hranesti cu gheata.De ce atunci cand astepti de ani buni sa intalnesti persoana scumpa tie,care te-a nimicit si ti-a dat un strop din el,de ce cand il intalnesti te surprinzi inert si il asculti cu greu,te superi ghicindu-te cat esti de neutru,de lenes,de adormit.
E ciudat acest dualism,in vesnica lupta.Vrem acel ceva care sa ne descopere,sa ne scoata din cercul ingradit,iar atunci cand ceva-ul ne suprinde ,ne chircim indurerati.Suntem lasi.Ne neutralizam.Ne intoarcem la purul adevar.De ce sa fim plini de adevar?De ce vrem acest adevar cand nici macar nu stim ce sa facem cu el?Dar asa se intampla cu fiecare dintre noi,ne ascundem ,preferam sa''cautam'' indelung un lucru,decat sa tinem in brate ceea ce ne este sortit.
Nu ni s-au evitat marile dureri si marile neintelegeri,marile bucurii si marile sperante si nu ni s-a ascuns intelegerea lor.Dar nu vrem.Sa intelegem,sa gandim.
Penele timpului nostru ne gadila zi de zi,iar noi tresarim,dar doar atat.Schitam un zambet minuscul,caci avem impresia ca suntem plini de suferinta,si destinul ne este invadat de oarecare ''ganganii'' care ne ciup pielea sensibila.Nu te panica,sangele pe care il simti prin tine,strabate mii de ganduri,mii de sperante,dar la un moment dat isi mareste debitul si tu te simti plina de iubire.Rosu.Iubire?!
Tot ce e mai bun din noi il dam oamenilor care nu au ce face cu darurile noastre.Cateva minute,cateva zambete,cateva maini intortocheate,cateva sunete frumoase.Astea ne fac pe noi sa ne pierdem.Sa ne pierdem in noi,caci atunci cand a venit timpul sa te pierzi in tine,te pierzi in tot.Nu ajungi la o concluzie si repeti un algoritm de mii de ori.Nu stii ce sa faci cu tine,nu te intelegi,nu intelegi pe nimeni.Esti pur si simplu o papadie.Toti au suflat,tu zbori in vant,fara teama de necunoscut.
Te pomenesti cu o vara in tine,te surprinzi mereu cantand si zambind fara sa stii de ce.Te minunezi cand te gandesti ca timpul trece fara o masura anume,te incarci cu speranta ca tot ceea ce e frumos se intampla.Si numai asta se intampla!Chiar daca acum tu te crezi adancit in singuratate,asta iti este fericirea.Asta e frumosul tau.Ceea ce e opus,iti e necurat.
Strange in brate cat de mult poti clipele cand raul si binele se strang si ele in brate,cand zambetele iti sunt uitate pe fata,cand tremuri tot atunci cand doar cu gandul esti acolo,cand incetinesti pasul ca sa nu ajungi la timp,cand te strecori prin mintile altora si cand totul se lipeste de tine.Fii tu timpul care sa te zboare prin tine si nu numai,fii tu nisipul de care sa fii calcat,caci e o placere.Tu arzi,celorlalti le e frig.
Iubesc sa iubesc.Orice.